Direct la conținutul paginii »

Belgian Dubbel

Dubbelul este o bere specific belgiană, închisă la culoare, cu caracter bine definit de malț, ușor picantă și câteodată fructată. Poate avea și note destul de pronunțate de alcool.

Rețetă de Belgian Dubbel

  • 3,50 kg Malț Pale Weyermann 5,9 EBC
  • 1,00 kg Malț Abbey Weyermann 45 EBC
  • 0,40 kg Malț Special B 354,6 EBC
  • 0,40 kg Malț Acid 5,9 EBC
  • 0,70 kg Zahăr 2,0 EBC
  • 0,70 kg Sirop de zahăr caramelizat 80,0 EBC
  • 30,00 g Hamei Tettnang 3,5% alpha (90 min)
  • 30,00 g Hamei Tettnang 3,5% alpha (30 min)
  • 100,00 ml Sediment drojdie Trappist High Gravity Wyeast 3787

Brasajul l-am făcut la 65,6° C, pe parcursul a 90 de minute. Am folosit malțul acid doar pentru a coborî PH-ul amestecului (recomandat între 5,2 și 5,6 pentru zaharificare eficientă).

Densitatea de dinainte de fierbere a fost 1,038 și a fost nevoie de 90 de minute de fierbere pentru a ajunge la densitatea finală dorită, 1,050.
Am răcit la 18° C și am aerat două minute cu oxigen la 1 atm și am adăugat drojdia. În final am strâns 23l în vasul de fermentație și încă vreo 2l pentru viitoare startere.

Fermentația am încercat să o păstrez cât mai aproape de 18° C, folosind un tricou ud peste vasul de fermentație, la rândul lui așezat într-un vas cu apă. Un ventilator îndreptat spre tricou ar trebuie să coboare temperatura vasului de fermentație undeva la 5° C6° C sub temperatura ambientală.

La 12 ore de la adăugarea drojdiei, berea a mai primit 1 minut de oxigen la 1 atm.

Zahărul a fost dizolvat în apă și fiert 10 minute pentru sterilizare și adăugat după răcire în vasul de fermentație, a doua zi. La fel și siropul.

O voi ține la fermentat aproximativ 3 săptămâni, urmate de 3 de carbonatare în sticlă și probabil minim o lună de învechire la 15°C

Rețeta pentru BeerSmith aferentă – Belgian Dubbel.

Articol scris pe 26 mai 2011 de Cristian Dumitru.

Categorii: Blog, Rețete de bere.

Cuvinte cheie: , , , , , .

Ți-a plăcut articolul?

  •  

2 comentarii Comentează și tu »

  1. MINCU VASILE

    #1

    NU INTELEG DELOC RETETA. TREBUIE EXPLIAT IN AMANUNT,SI PE INTELESUL TUTUROR. SI IMPORTANT DE UNDE CUMPERI INGREDIENTELE.

  2. Cristian Dumitru

    #2

    Fiind vorba de un blog personal, conținutul nu se vrea exhaustiv. Aricolul de față nu descrie întreg procesul prin care se face berea și nici nu explică termenii de bază pentru că are alt scop.

    Este vorba de o rețetă de bere care menționează doar pașii specifici pentru a produce o bere de tip dubbel.

    Ingredientele se pot cumpăra de la http://www.fabrica-de-bere.ro/, site al cărui link îl poţi găsi şi în sidebar.

    Aş putea să îţi fiu de ajutor cu răspunsuri punctuale sau eventual articole pe blog dacă ai avea nişte întrebări mai explicite.

Comentează și tu!

Lasă și tu un comentariu la Belgian Dubbel